Căderea plăntuțelor la răsadurile de legume

1. Introducere

Căderea plăntuțelor reprezintă una dintre cele mai frecvente și distructive boli ale răsadurilor de legume, întâlnită la numeroase specii legumicole de importanță economică majoră, precum tomate (Solanum lycopersicum), castraveți (Cucumis sativus), vinete (Solanum melongena), varză (Brassica oleracea) și ardei (Capsicum annuum). Boala se manifestă, în principal, în fazele timpurii de dezvoltare a plantelor, determinând pierderi considerabile de material vegetal.

2. Etiologie

Căderea plăntuțelor este o boală de etiologie complexă, produsă de ciuperci aparținând genurilor Pythium spp. și Phytophthora spp. (cu excepția Phytophthora infestans). Agenții patogeni implicați sunt oomiceți, microorganisme asemănătoare ciupercilor adevărate, care se dezvoltă în condiții de umiditate excesivă și temperaturi ridicate. Speciile acestor genuri prezintă caracteristici comune din punct de vedere al simptomatologiei, modului de acțiune, condițiilor de favorabilitate și metodelor de prevenire și combatere.

3. Simptomatologie

La plăntuțele infectate se observă, inițial, leziuni de culoare brună, cu aspect umed, la nivelul rădăcinilor și al coletului. Acestea se extind rapid către baza tulpinii, determinând colapsul țesuturilor și, în final, căderea plăntuțelor. În alte cazuri, baza tulpinii capătă o consistență moale și umedă, pe o porțiune de câțiva centimetri, conferind impresia de ‘ciupire’. În scurt timp, zona afectată se brunifică, iar planta se prăbușește. Indiferent de localizarea simptomelor inițiale, evoluția este rapidă, conducând la moartea plăntuțelor într-un interval scurt de timp.

4. Condiții favorabile dezvoltării bolii

Apariția bolii este frecvent asociată cu utilizarea răsadnițelor neprofesionale, unde parametrii de mediu (temperatura aerului și a substratului, umiditatea relativă, luminozitatea și aerisirea) nu sunt controlați corespunzător. Principalii factori favorizanți sunt: umiditate ridicată (>90%) și temperatură constantă a substratului între 20–30°C; lipsa luminii și ventilația insuficientă; reacția acidă a substratului (pH < 5.5). Intervalul optim este de 5.5–6.5.

5. Factori ce intensifică severitatea infecției

Densitatea mare la semănat, excesul de azot și irigarea abundentă urmată de compactarea substratului contribuie la creșterea severității bolii. Se recomandă alternarea udărilor moderate cu perioade de aerare, precum și decompactarea substratului pentru o bună drenare și oxigenare.

6. Metode de prevenire și control

Măsurile preventive constituie principala modalitate de gestionare a bolii: tratarea substratului cu fungicide anti-oomicete (propamocarb, fosetil de aluminiu), limitarea irigării excesive, decompactarea periodică, evitarea fertilizării cu azot în exces, densitate redusă la semănat, îndepărtarea plantelor infectate și asigurarea ventilației corespunzătoare. Se recomandă folosirea tăvilor alveolare și a substraturilor profesionale pe bază de turbă.

7. Combaterea chimică

Pentru combaterea infecțiilor se recomandă aplicarea tratamentelor radiculare cu fungicide specifice oomiceților, precum:

Beltanol (fungicid-bactericid sistemic), Proplant (propamocarb),

 Previcur Energy (fungicid sistemic împotriva bolilor de sol și foliare)

Merpan (captan 80%, fungicid de contact cu acțiune preventivă și curativă).

8. Concluzii

Căderea plăntuțelor constituie o problemă fitosanitară majoră în producerea răsadurilor de legume, iar controlul eficient depinde de aplicarea măsurilor preventive și gestionarea atentă a condițiilor de mediu. Utilizarea substraturilor sterile, a tăvilor alveolare și a fungicidelor adecvate, împreună cu o bună ventilație și o umiditate controlată, asigură obținerea unor răsaduri viguroase și sănătoase.